FĂRĂ

 Iar mă pierd

în

amănuntele

timpului

oare

pot

să râd

după

ce

amurgul

e

deja

sub

tălpile mele

murdare

mâine

am să fiu

copil

măcar

o

clipă

fără

ca

să-mi 

cer

voie

COSTEL ZĂGAN, POEME POLIȚISTE

HYPERION, NR.1-2-3, 2026

 COSTEL ZĂGAN

POEZIE DE OCAZIE

Nu umblu cu rănile la vedere

nu vă deranjez cu poezia mea

numai tăcerea uneori îmi cere

numai cuvântul uneori nu vrea

Nu vă deranjez cu poezia mea

nu citiți când mergeți pe stradă

m-a tamponat azi-noapte o stea

ce-o fi apucat-o Doamne să cadă

Nu citiți când mergeți pe stradă

chiar dacă uneori tăcerea vă cere

nu scoateți epitetele la paradă

nu umblați cu rănile la vedere

Nu vă deranjez cu poezia mea

nici dacă umbra-mi va cădea

ARTĂ POETICĂ LA DUBLU

 Din poem

în

poem

ies

afară

unii

ies

prin

față

alții

prin

spate

restu-i

blocat

la

indeciși

Costel Zăgan, POEME INTERZISE

SUBLIM

 Dragostea ne dă aripile cu care să ne prăbușim

                               COSTEL ZĂGAN, UNIVERSURI  PARALELE

HAI CU HAI

Mutând luna cu buricul

o fecioară-mi dă nimicul

alta șoldu-și pregătește

să-mi arunce iar un pește

Însă eu ce fac eu poetul

îmi ascund în cer scheletul

 și fac lumea să zâmbească

într-o horă românească

Ne unim soro ca nebunii

când cu alții când cu unii

totuși nu ne-am hotărât

pe cine strângem de gât

Doamne pe cine-l belim

ca s-ajungem la sublim

Costel Zăgan

MÂNGÂIERI ȘI TĂCERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Cu vântul la o cafea

prietenul meu vântul 

mi-a trântit adevărul

pe

fața albă de masă

o cană de cafea

marca Rilke amară

ca

o elegie duineză

pardon

TVladimirescu

de

Albești

îmi cobor ochii

taman

când

lalelele se deschid

la

prima pagină solară

la cer mă pot uita

însă la flori ba

TPI

(Transport Persoane Inteligente)

COSTEL ZĂGAN, POEME POLIȚISTE

EREZIA CITITORULUI AVIZAT

 Nici nu apuc bine să mă trezesc

și cât timp cafeaua îmi dă în foc

întru în poezia rămasă întredeschisă

de la ultima insomnie când brusc

 zorile își încep mare invazia

mă retrag în următorul poem pierdut

de frica paraziților nu mai deschid gura

lăsând lucrurile să se întrupeze doar în scris

cine citește va înțelege

cine nu învață cel puțin să tacă

tristețea însă nu mai aude niciun lătrat

cucurigu

COSTEL ZĂGAN, JURNALUL UNUI CÂMP DE ARIPI, EDITURA ART CREATIV, BUCUREȘTI, 2017