*****? POETUL ZILEI ?***** POET ÎN ERA TICĂLOȘILOR: EU SUNT NEPOTUL LUI KAFKA

Nepotul lui Kafka sunt eu...

Un nou volum de excepție apărut la editura eCreator Baia Mare, în toamna anului 2024, ne va încânta și impresiona în momentele de lectură, datorită poeziilor din care se desprind spiritualitatea și filozofia de viață a poetului Costel Zăgan.

Cartea: ”Nepotul lui Kafka” este scrisă de profesorul de limbă română, Costel Zăgan, cunoscut (după propria descriere), drept poet și aforist.

Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, comuna Ringhilești, județul Botoșani. Părinții, Ioan și Elena sunt originari din Bucovina. Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală: "A.T. Laurian" din Botoşani, promoția 1977. Este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, cu lucrarea "Natură și eros la Eminescu". Este căsătorit și are cinci copii: doi băieți și trei fete.

Publică: poezii, aforisme, epigrame și citate proprii în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural, etc.

Aș aminti doar câteva referințe literare referitoare la poetul Costel Zăgan:

Premii/Publicații:

- În 1983 a primit premiul revistei "Steaua", la Festivalul de poezie "Poemele luminii"

- În 1995 a primit premiul Asociației Scriitorilor din Moldova

- În 2005 a publicat cartea "Hiperbole blitz" (debut editorial, apariție susținută de Ministerul Culturii).

- În 2008 a publicat cartea "Cezeisme", etc.

În prezentul volum regăsim creionată de Costel Zăgan, o viziune aparte asupra existențialității, în care profunzimea și sensibilitatea versurilor, descriu detaliat tabloul lumii universale din trecut și până în prezent. Autorul se furișează alături de metafore și epitete în universul magic al filozofiei cu privire la tot ce înseamnă viață, demonstrând că este un bun analist și psiholog în ce privește explorarea laturii umane.

Costel Zăgan folosește versul liber, alb sau clasic, dar în același timp înfrumusețează în tablouri cuprinzătoare și surprinzătoare, trăirile interioare, teleportându-se în spațiu și timp, cu ajutorul poeziei și a unei prietene imaginare, pe nume Kitty.

Titlul prezentului volum ne teleportează în lumea kafkiană, încărcându-ne fără să ne dăm seama, de misterul și magia care se ascund în gândurile noastre.

De ce ”Nepotul lui Kafka?” Consider că pentru Costel Zăgan, Franz Kafka și Anna Frank sunt preferații săi, fiecare dintre ei având propria contribuție la adâncirea profunzimii care răzbate dincolo de eul liric al poetului. Despre Anna Frank, Costel Zăgan scrie: ”ea își scrie amintirile din copilărie ca un om /mare / din toate punctele de vedere /dureroase și atât de neplăcute / și-atunci / i-au zis / pur și simplu / Surioara lui Kafka”.

Astfel, în poemul: ”Vă mulțumesc”, autorul se identifică cu ”Nepotul lui Kafka”, păstrându-și acest nume ca pseudonim al cărții. El mulțumește: dragostei, iubitei, poeziei, lui Dumnezeu, prietenilor, etc, dedublându-se, metamorfozându-și numele real: ” mulțumesc și lui Costel Zăgan / că-mi permite să-i folosesc numele / drept / pseudonimul meu cel de toate zilele”.

Totodată, Costel Zăgan își justifică apariția acestor poeme – jurnal, în ”Poemul cel dintâi”, trasând o linie clară între Nepotul lui Kafka și Anna Frank, chiar dacă destinatarul este aceeași Kitty. Nepotul lui Kafka se identifică prin versuri, iar Anna folosește proza, numitorul comun fiind Kitty.

”Dragă Kitty / nici eu / nu-s Anna Frank /cu toate că rănile mele/ sunt /mai dureroase / ca / primul cuvânt”.

”Sunt un triunghi liric: Dumnezeu, Dragostea și Cartea”, mărturisește autorul cărții, destăinuindu-și prin intermediul cuvântului, dragostea incomensurabilă pentru Creatorul universului și al lumii, pentru iubire și scris.

Probabil, Costel Zăgan a pornit în analizarea profundă a frământărilor sale, de la propriul citat, în care dumnealui nu se mai regăsește, ”Lumea - o scrisoare pierdută de Dumnezeu” s-a schimbat și el nu așteaptă nimic bun de la aceste transformări.

Intuiesc și cred că multe din poeziile volumului își au rădăcinile și de la un citat kafkacian:

”Atunci când omul iubește, acesta este răspunzător nu numai pentru sine, ci și pentru celălalt, deoarece simte că existența sa nu se poate contura fără iubire”. Se conturează și se amplifică în poemele poetului, dragostea pentru iubită, dar și dragostea pentru semenii săi care au uitat semnificația acestui sentiment. Iubirea capătă valențe la grad de artă, iar rănile sufletești apărute din dorința de a schimba în bine mentalitatea oamenilor deveniți răi și goliți de sentimente, îl determină să compună versuri, aducând un omagiu pios iubirii, în speranța că fiecare pământean o va percepe și monitoriza. Cu toate acestea, nu crede într-o ”Biblie a Iubirii”, considerând acest mod de interpretare o ”naivitate de doi bani”. Pentru el, iubirea este sfântă și lipsită de reguli, după cum se confesează în versurile sale: este ” naivitate de doi bani / să te crezi cititorul ideal / al Bibliei Iubirii”.

Așa cum Beethoven a scris ”Simfonia Destinului” într-o fază grea a vieții sale, la fel și Costel Zăgan încearcă să-și calce ”rănile în picioare” și să se înalțe din abisul tristeții în care a fost proiectat de semenii săi sau datorită evenimentelor tragice întâmpinate, încercând să renască după fiecare cădere la fel ca pasărea Phoenix din propria cenușă.

”să-ți calci rănile în picioare / până când auzi / Simfonia Destinului / calci /și /te/ înalți”

”Scriitorii sunt răni sângerânde ale culturii”, afirmă Costel Zăgan într-un citat memorabil, un citat care nu este asamblat metaforic întâmplător, ci reprezintă trăirile și neliniștile interioare pe care acesta le simte când vorbește despre scris și poezie, simtindu-se marginalizat în lumea literară.

Pornind de la celebra replica a matematicianului și filozofului Rene Descartes: ”Cuget(gândesc), deci exist”, Costel Zăgan implică și poezia în această teorie. Faptul că citește și scrie, demonstrează fără tăgadă existența lui, chiar dacă propria percepție duce la concluzia că este izolat de colegii de breaslă. Versurile sale reprezintă dreptul la replică împotriva celor care îl desconsideră ca poet și scriitor.

”Dragă Kitty poezia este dreptul meu la replică / când soarta mă ia peste picior / iar anonimatul e gata să mă-nhațe / citesc și scriu, deci exist /

/ în bibliotecă nu sunt niciodată singur / oricât m-ar izola ceilalți”.

Ca răspuns la tăcerea care i se pare apăsătoare din punct de vedere literar în care se simte prizonierul propriilor cuvinte nerostite încă, Costel Zăgan contracarează prin : ”ANTIJURNALUL MEU”

”Dragă Kitty după cum vezi încă mai trăiesc / și ăsta-i lucrul cel mai important, spune Dumnezeu / ultima citație a Annei Frank a venit pe numele meu / sunt chemat urgent în paradisul pierdut al melancoliei / tăcerea a făcut un scandal monstru / cine-s ăștia mă rog, / de vor să-mi pună poezia

la punct?” Autorul este conștient de valoarea sa literară, de faptul că trăiește datorită vrerii lui Dumnezeu și nu se lasă doborât de lipsa de reacție a celor din jur, referitoare la stilul poetic abordat. El își continuă pledoaria lirică în speranța că peste ani, scrierile sale vor fi recunoscute, încercând să cucerească Everestul limbii române cu ajutorul cuvântului(cum afirmă într-un interviu).

Activitatea sa literară este susținută și de citatele încărcate de profunzime și sfaturi înțelepte, scrise de-a lungul anilor, citate care reflectă sensul anumitor cuvinte, etalând stările sufletești, lumea în care trăim și neliniștile care ne împovărează clipele, bucuriile și tristețile, amărăciunile, durerile sau reușitele, luptele și victoriile noastre, visurile, iluziile, abilitățile și eșecurile, destinul și iubirile împovărate de despărțiri, într-un cuvânt, tot ce regăsim în propria existență încărcată de întrebări provocatoare, unele rămase fără răspuns de sute de ani.

Edificator este poemul : ”NONEREZIE” prezentat în vers alb, ”Necazurile / se / țin / de / mână, / Oamenii / de / cuvânt”.

Volumul în sine reprezintă o incursiune în trecutul istoric al Holocaustului și al celui de al Doilea Război Mondial, alături de care sunt reliefate frământările cotidiene ale autorului și prezentul incert în care ne zbatem să supraviețuim cu demnitate. Poet sensibil, profund și iubitor de frumos, acesta încearcă să contureze o definiție referitoare la sensul vieții. Pentru a pătrunde cât mai adânc în subconștient, Costel Zăgan își creează armele de supraviețuire și apărare ale unui om cuprins de neliniști metafizice, cu ajutorul unui jurnal-poetic căruia îi încredințează cele mai intime și ascunse sentimente, convins fiind că doar prin acest mod va reuși să fie sincer și înțeles pe deplin de cei din jur.

Captivat de ”Jurnalul Annei Frank” (copila care povestește în jurnalul dăruit de tatăl său, ororile nazismului), autorul procedează similar în ”Nepotul lui Kafka”, alegându-și aceeași prietenă imaginară pe nume Kitty, căreia Anna îi scria în perioada în care se refugiase din calea naziștilor.

Anna Frank a fost o tânără evreică de origine germană, care s-a născut la 12 iunie 1929, în Frankfurt(Germania) și a murit de tifos, în februarie/martie 1945, împreună cu sora sa Margot, în lagărul de concentrare(unde a fost și înmormântată) de la Bergen-Belsen- Germania. A trăit doar cincisprezece ani, însă a lăsat moștenire lumii întregi, o adevărată capodoperă literară referitoare la Holocaust, scriind fidel în jurnalele sale despre aspecte referitoare la viața de zi cu zi petrecută într-o mansardă din Amsterdam, departe de prieteni și cunoscuți, despre problemele pe care le înfruntă adolescenții înainte de a se maturiza, despre teama de a fi capturată de Gestapo ea și întreaga familie. În acele jurnale intime, Anna și-a așternut sufletul în palmele prietenei imaginare Kitty, căreia îi încredința toate trăirile interioare și frământările sufletești. Speranțele într-un viitor mai bun erau izvorâte din inima pură și din propriile experiențe pe care a trebuit să le înfrunte alături de părinții și cunoscuții evrei, în timpul războiului. Visa că va deveni jurnalistă sau scriitoare și acest lucru s-a confirmat după moartea sa, când tatăl său, Otto Frank a reușit să publice sub forma unei cărți, în anul 1947, notițele găsite în jurnalele fiicei. De altfel, acesta a fost singurul supraviețuitor al familiei și cel care a îndemnat-o să scrie din momentul în care s-au ascuns de Gestapo. Din iunie 1942 și până în 1 august 1944, Anne a scris constant, cu mici întreruperi, reliefând detaliat viața grea a evreilor, pe fondul persecuției naziste din timpul ocupației germane a Țărilor de Jos, detaliind modul în care aceștia erau tratați de hitleriști. De asemenea, Anne povestește despre condițiile inumane în care evreii erau transportați către lagărele de concentrare. Kitty a fost cel mai pregnant nume folosit în jurnalele sale, iar Anne își numește jurnalul ”Kitty”. Kitty a devenit astfel idealizată, trăindu-și propria viață prin ochii Annei, fiind comparată cu o soră care o înțelegea din toate punctele de vedere.

Sâmbătă, 20 iunie 1942

”Dragă Kitty!

Scrierea unui jurnal este o experiență cu adevărat ciudată pentru cineva ca mine. Îmi vine să scriu și simt nevoia să-ți spun totul. Vreau ca jurnalul să fie prietenul meu și am să o numesc pe această prietenă Kitty.

A ta, Anne”.

Acest mod de a scrie se regăsește și în scrierile lui Costel Zăgan:

”Dragă Kitty vrei să fii prietena mea / uneori mă dor toate cuvintele / însă nu pot să tac nici în ruptul capului / deși îmi dau seama / că orice vorbă în plus m-ar putea costa chiar viața /

strămoșii mei au murit pentru libertatea mea /și eu nu pot să tac / tăcerea /ar fi un act de trădare”.

Așteptarea pentru ca ceva măreț să se împlinească, include răbdarea de a fi înțeles și de a te accepta tu însuți cu bune și rele, iar în fața Creatorului, este considerată cea mai puternică armă pentru a reînvia momentele fericite, estompate în ani.

Singurătatea face parte din noi, din viața noastră. Definită ca o ceață care apare și dispare, vom ști să o alungăm când vom simți că ne sufocă. Poetul ne îndeamnă prin versurile sale să nu permitem să fim copleșiți de singurătate pentru ca ea să nu ne copleșească idealurile atunci când trăim și respirăm departe de pământul unde s-au legănat amintirile legate de familiile noastre. Poetul ne reamintește că străbunii noștri s-au jertfit pentru țara lor, fără a cere nimic în schimb. Doar au visat la libertate. Așa că poetul Costel Zăgan propune înlocuirea singurătății, cu sentimentul iubirii pentru semeni.

Am simțit nevoia să scriu aceste amănunte despre Kitty și Anna Frank, pentru accesarea cât mai ușoară a poemelor, poeme izvorâte din nevoia autorului de a se dezbrăca de gânduri și sentimente în fața cititorilor. Scriind unei singure persoane, o prietenă imaginară pe nume Kitty, Costel Zăgan încearcă să deslușească în același timp și existențialismul reflectat în lumea lui Franz Kafka, printr-un paralelism jurnalistic dedicat tinerei scriitoare Anna Frank. Cu siguranță, acest poet este un cunoscător și al lumii kafkiene, iar el nu face altceva decât să sublinieze nevoia de a evidenția adevărul din spatele versurilor sale, în fața unei lumi devenită superficială și materialistă, chiar dacă acesta doare, nevoia de a înlătura obstacolele când omul se simte sufocat și lipsit de încredere în sine.

Costel Zăgan nu se oprește doar la a scrie poeme, el cochetează și cu Haiku, încercând să o prezinte cititorilor pe Anna Frank în termeni simpli, dar metaforici.

”Haiku”-”copilărie / jurnalul Annei Frank scris / pe fruntea lumii”

Un alt haiku reprezentativ este cel care face legătura între cele două prietene imaginare(Anna Frank și Kitty), datorită cărora s-a născut unul dintre cele mai documentate jurnale ale literaturii de război. Jurnalul Annei Frank, care a fost tradus în peste 65 de limbi, este cel mai citit jurnal al Holocaustului, iar Anne este probabil cea mai cunoscută victimă pe care Holocaustul a produs-o. De asemenea, documentarul Annei a devenit izvor de inspirație pentru film și teatru. În viziunea lui Costel Zăgan, corespondența imaginară din jurnal între Anna și Kitty a fost ”liftul copilăriei” care a purtat gândurile Annei către ”anexa lumii”. Nimic nu ar fi fost însă posibil dacă Anna nu și-ar fi încredințat propria experiență de viață în rândurile sincere, adresate lui Kitty.

”anexa lumii / liftul copilăriei / Anna Frank-Kitty”

Și totul a pornit poate în conștiința autorului de la un alt citat care explică de fapt esența acestei cărți: ”Iluziile au și o calitate: există”, iar Costel Zăgan reușește prin versurile pline de acuratețe, să teleporteze cititorul dincolo de spațiu și timp, într-o lume pe care o disecă în totalitate, prin dezvăluirea trăirilor interioare personale sau împrumutate, prin previziunile și sfaturile pline de înțelepciune, marcând teme existențiale.

Astfel se naște ”Ars Magna poetica” un poem metaforic de artă poetică, poem în care Costel Zăgan se dezbracă de versurile obișnuite, personificându-le și încercând să le încadreze pe treptele istoriei literaturii, intervenind cu buldozerul gândurilor în mintea oamenilor care au uitat să prețuiască umanul.

”Scriu cu buldozerul / în / cariera unor inimi de piatră / scriu / cu tancul istoriei / pe

câmpul minat / al condiției umane”.

Poezia poate fi interpretată ca fiind un testament de suflet, ca un strigăt pornit din inimă pentru a oferi cuvântului locul binemeritat în inimile cititorilor.

Poetul Costel Zăgan este versatil din punct de vedere literar. Acesta definește prin poezia prezentată, meditația și filozofia personală cu privire la toate sentimentele care conviețuiesc în inimile noastre, începând de la nașterea, până la moartea noastră. Trăirile sufletești de tristețe, incertitudine, beatitudine, nostalgie, bucurie, regret, etc, sunt toate adunate în cuvintele: ,,Speranță”, ,,Trecut”, ,,Prezent” și ,,Viitor”, consfințite cu grijă în propriul jurnal poetic cu destinatar precis(Kitty), sau distribuite sub forma poemelor personale.

Imaginile oripilante ale războiului sunt portretizate prin versuri, poetul nefiind în aria reală a tuturor acestor tragedii sfâșietoare, își dă frâu liber imaginației, imaginându-și că se află în trecut, prin intermediul nepotului lui Kafka.

Consideră că ”războiul n-are nevoie de noi / la ce i-ar folosi jocurile noastre / ori surâsul nostru înghețat de frică / nu înțeleg / ce ne pândește din întuneric / să avem răbdare”.

Pentru că Anna Frank a cunoscut experiențele nefaste ale războiului și a murit la o vârstă fragedă în lagărul de la Bergen-Belsen- Germania, Costel Zăgan descrie prin intermediul lui Kitty, toate aceste orori întâlnite în lagărele de concentrare. Pentru acesta, moartea este explicată ca o poveste, deoarece o prețuiește pe Anna Frank și consideră că aceasta va trăi în brațele lui Dumnezeu și în amintirea colectivă, prin cuvintele scrise, iar în sufletul său, ea va rămâne mereu ca fiind o soră geamănă, întrucât cei doi(nepotul lui Kafka=Costel Zăgan și Anna Frank) se înțeleg reciproc și împart omenirii aceleași sentimente și simțăminte.

”A fost odată ca niciodată, Moartea / ultima / fiică / a / lui /Dumnezeu”.

”cred Doamne și mărturisesc / Anna Frank / este / sora / mea /geamănă”.

Poetul trage un semnal de alarmă pentru cei care sfidează legile de conviețuire ale planetei, aruncându-și la atac pentru a mia oară, condeiul care devine o armă de temut.

Conștient că oamenii nu realizează pe deplin importanța păcii în lume, poetul amplifică prin comparațiile, metaforele și personificările întâlnite în poemele dumnealui, strigătul de încetare a războiului, pentru ca pacea, iubirea și omenirea să dăinuie peste ani și anotimpuri în fața lui Dumnezeu, Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute, ocrotitorul și înfăptuitorul omenirii.

Strigătul de disperare pe care-l întâlnim în multe dintre poemele lui Costel Zăgan, semnifică descătușarea omului în fața unei stări emoționale, durerea sa, sau lipsa de empatie și importanța acordată acestuia de către cei din jur, reprezintă eliberarea tuturor sentimentelor pricinuite din cauza unei așteptări îndelungate. În cazul iubirii se merge pe ideea că persoana iubită după care tânjește neîncetat, îl va auzi într-un final și se va reîntoarce la el pentru a-i cicatriza rănile ascunse ale sufletului.

Vorbind despre Dor, Așteptare, Singurătate și Dragoste, autorul acestui volum își descătușează toate emoțiile și neliniștile metafizice care s-au perindat înlăuntrul său sub formă de gând nerostit, asemenea unui machiaj neiscusit care nu reușește să ascundă Eul liric, risipit în gândurile sale. Poemele lui Costel Zăgan țâșnesc asemenea unui izvor nesecat de secetă, dar plin de iubire și prețuire pentru semenii săi.

Felicitări pentru volumul: ”Nepotul lui Kafka”, pe care-l consider o radiografie temeinică a trecutului și prezentului acestei lumi! Mult succes!

fShare

Detalii

Scris de Gabriela Dimitriu

Publicat: 24 Septembrie 2024