Nici nu apuc bine să mă trezesc
și cât timp cafeaua îmi dă în foc
întru în poezia rămasă întredeschisă
de la ultima insomnie când brusc
zorile își încep mare invazia
mă retrag în următorul poem pierdut
de frica paraziților nu mai deschid gura
lăsând lucrurile să se întrupeze doar în scris
cine citește va înțelege
cine nu învață cel puțin să tacă
tristețea însă nu mai aude niciun lătrat
cucurigu
COSTEL ZĂGAN, JURNALUL UNUI CÂMP DE ARIPI, EDITURA ART CREATIV, BUCUREȘTI, 2017
