EREZIA MÂINII DREPTE

 Pornește absența spre noi

demarează în trombă singurătatea

marea singurătate

zeroul absolut

așteptată de toți

hulită cu harfa și flautul fermecat

suflet somnambul cărat cu trenul de marfă al disperării

totuși cureaua de transmisie a divinității

pe la hopurile etice

își mai face simțită prezența luminoasă

cad din pat în pat

din lac în puț

brusc

prin crăpăturile inexistenței

ies la suprafață primii monștri ocazionali

marfă ieftină promoțională

picioarele pline de noroi stelar bâjbâiesc după ajutor

cadavrul lui dumnezeu duhnește a nemurire 

cale de-o poștă

Doamne unde duce mâna mea dreaptă

roua îmi fierbe pe buze

soarele răsare printre dinții încleștați de ură

COSTEL ZĂGAN, EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018

COSTEL ZĂGAN

 

Mâinile se roagă mângâind, iubito

Despre tine înfloreşte teiul
despre sânii tăi în floare
ceru-mbracă-n stele cheiul
valul mării rău mă doare

Despre sânii tăi în floare
toate florile-mi vorbesc
dragostea care pe care
demon cu chip îngeresc

Toate florile-mi vorbesc
ceru-mbracă-n stele cheiul
dorul meu prea omenesc
despre tine înfloreşte teiul

Despre sânii tăi în floare
îngerii nu pot să zboare

(din volumul „Cezeisme II”)

 

 

mâncare de om

digestia pietrelor

pas de uriaș

COSTEL ZĂGAN, CRATIMA POEZIEI

SCRISOAREA VÂNTULUI

 Zeița Atena râde de mine

în zadar ai barba albă

chiar cuvintele-s turbine

la gât ghilotina-i salbă

Costel Zăgan, Axiomele lui Don QUIJOTE

RAPORT

 Poporul nu/mai pare mort

Costel Zăgan, Universuri paralele

OCAZIONAL MEȘTERUL MANOLE

Înaintez din poem în poem

înaintez din rană în rană

Doamne de ce să mă tem

de seceta contemporană

Înaintez din rană în rană

toate mă duc spre potop

și-s ca lumea din jur vană

uneori mijloc uneori scop

Toate mă duc spre potop

Doamne de ce să mă tem

durere am strâns un snop

evadez din poem în poem

Evadez din rană în rană

ca Manole în prima Ană

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

RUGA POETULUI

 Mă-năbuș

Doamne

ia-mi cerul

de pe

suflet

îmi gâdilă

tălpile

prea dulci

păcate

pământul

du-l

o

Doamne

dincolo de stele

și

cuvinte

cu

lacrimi

să cântăresc

albastrul

dintre

noi

cu

lacrimi și rugi

Doamne

sunt

de bunăvoie

prizonierul tău

absolut

eliberează-l

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE